Lectura in Herastru

A trecut foarte mult de cand am scris primul post in acest blog… poate prea mult… poate daca mi-as fi deschis inima la timp si as fi (re)inceput sa scriu ar fi fost mult mai bine… pentru mine… pentru EA… pentru NOI. Am uitat multe valori pe care le aveam si care pe EA au cucerit-o candva… am intrat cu capul inainte in iuresul muncii, al tuturor problemelor, le-am atacat pe toate cu capul inainte, ca un adevarat taur furios… si am uitat sa ma bucur de frumusetea lumii, de tot ce ne incoajoara si, mai ales, de EA.

Azi am fost in Herastrau… singur… cum a trecut restul zilei sau zilele de pana acum, nu mai conteaza… dar seara la ora 19:00 m-am ridicat de pe fotoliul meu de la computer, pe care am prins aproape radacini de atatea amar de luni de nepasare (a mea, fata de mine si ceilalti) , am facut un dus racoritor, m-am barbierit am luat o carte si o sticla de suc si m-am indreptat spre autobuz. Este cartea de la EA, primita cadou acum foarte mult timp, pe care, in marea mea nepasare, am neglijat-o si abia daca am citit cate ceva…

Am ajuns la Televiziune si de acolo cu pasi marunti si cu hotarare, cu mintea (care nu inceteaza sa rumege toate problemele si sa creeze altele, sa analizeze si sa ma bage de multe ori in incurcaturi) hotarata sa trec la fapte mari. Am traversat agale parcul Herastrau pana am ajuns la lac, fara sa pierd ocazia pe parcurs sa studiez natura in jurul meu… si oamenii. Am poposit pe insula trandafirilor… pe malul dinspre insulita, m-am asezat in iarba… sau ramasita de iarba, sub doi copaci stufosi. Mi-am dat ochelarii de soare deoparte, am dat volumul mai mic la mp3 player, am scos cartea din gentuta si am inceput sa citesc…

Am regasit usor pasajul la care ramasesem acum multe saptamani cand apucasem prima data sa o citesc… si cu stupoare am constatat ca nu am parcurs decat 50 de pagini… M-am simtit foarte prost… a trecut mai bine de un an de cand am primit-o cadou si mi-a daruit-o cu atata drag… iar eu… nu mai conteaza, retii esenta si nu mai repeti greseala!

Am inceput sa citesc… greu… tare greu… au trecut atati ani de cand nu am mai citit, incat acum dureaza foarte mult sa diger fiecare fila in parte… Langa mine, in dreapta am sesizat un cuplu. Sunt atat de draguti! Imi amintesc de… noi. Si iar imi dau seama cat de multe am uitat, cat de multe nu am mai facut de atata timp. Cei doi stau imbratisati si admira lacul, se mangaie si isi spun vorbe dulci. Oare cand am facut eu asta ultima data?!

Apoi imi intorc si eu capul spre lac… din cand in cand simteam stropi de apa si auzeam pleoscaitul apei, dar abia acum, privind am inteles de ce. Atat de frumos si fascinant!! La fiecare trecere a unui vaporas, porneau din mijlocul lacului spre mal, valuri despicate de el. Veneau incet, pana ajungeam la mal si se spargeau in mii de picaturi. Apoi unda pleca inapoi, la fel de lenes, un val razlet si lung, mai inalt decat toate celelalte, ce avea sa-si piarda urma in larg. Am incercat sa imi reiau lectura…

Nu a durat foarte mult si mi-a murit bateria la mp3 player. Am picat in visare… Indragostitii de langa mine erau acum tolaniti in iarba si erau atat de frumosi, iar gandurile mele au inceput sa se intunece. Mi-am fortat privirea spre lac sa ma mai destind cu jocul valurilor, dar nu le-am prea mai gasit. Se facuse deja seara, iar in lumina crepuscula incepusera sa-si faca simtita prezenta felinarele de pe malul lacului. Ici si colo se mai auzea cate un scartait de vasle de la o barca intarziata. Lacul devenise pustiu. Era vremea sa plec si eu… si asa nu mai eram in stare sa citesc si lumina cam disparuse…

Asa ca am deschis telefonul si am notat cateva randuri… apoi mi-am strans lucrurile si am pornit agale, in pas de plimbare spre iesirea de la Arcul de Triumf. Nici de data asta nu m-ma grabit si nu am uitat sa ma uit in stanga si in dreapta sa studiez tot ce se poate vedea in jur. Si am zarit si luna printre copaci… M-am oprit si am incercat sa o prind in fotografie cu mobilul. Rezultatul, dupa cum se vede, nu este deloc spectaculos, dar totusi este de efect… cat de cat… Nu-i nimic… poate de maine voi rezolva si problema asta… cine stie

Acum gata… a trecut si ziua asta… e tarziu… si nu ma simt cu mult mai bine, dar am invatat destule… si nu pot sa sper decat ca, intr-o zi, va fi bine.

Noapte buna!